Somn de voie… sau somn de frumusețe? 😴✨ Oricum ar fi, tot în pat ajung!” 🛏️💅💤

RECUNOSC: sunt SOMNOROASĂ! 😴

Asta e… faceți-mi ce vreți voi (în limita bunului-simț, da? :)) :))))

Dar eu, una, după ora 22:30… îmi „taie filmul” direct. 🎬⛔

Chiar și când îmi e lumea mai dragă sau sunt pe undeva prin oraș…

Ceasul meu biologic își face treaba și mă „corupe” la somnic. ⏰🛏️

• Dacă afară plouă — e vreme de dormit. ☔
• Dacă e soare — e vreme de dormit. ☀️
• Dacă ninge — clar e vreme de dormit. ❄️
• Dacă e… orice — ai prins ideea! :))

Dacă mă vezi că NU dorm o noapte, fii sigur(ă) că voi recupera o săptămână întreagă! 💤📅

Ai încercat vreodată să mă suni pe la 21:30?

Nici să nu te gândești!

Telefonul e închis = semn că am tras pe dreapta. 📵🚗💤

Somnule, mașină mică…

De ce-l aduci, mă, tu pe Moș Ene pe la gene? 🧓👁️

Un moș mai tinerel n-aveai și tu?! :))

Pe lângă „somnul de voie”… pardon, somnul de frumusețe,

mai sunt și puțin somnambulă… :))

Ei bine, cea mai recentă „patanie” a fost chiar după Revelion

(singura noapte din an în care garantat NU dorm!)

După atâta horă, puțină băutură și muuultă veselie,

am râs cu poftă în somn! :))

Cu ochii închiși, în hohote, eram în lumea mea de vise

și mai dansam o horă… dar în vis! 🧠💃🎉

Naționalismul ăsta… ce să-i faci! :))

O viață am — și pe aia vreau să o dorm!

Așa că, pe viitor, cel mai bun cadou pentru mine e:

un pat mare, o pătură pufoasă și o pernă bună! 🛏️🧸💕

Noapte bună și gânduri moi,

eu mă retrag în lumea mea de prințesică plină de vise.

Vă pup cu paiete! ✨💋✨

Pilimoane… care ești, mă? :))) ⁉️ =))) 🤯🤪

„Pililong cu pilă lungă… și-a pilit pila pe pungă… pungă-n pilă, pilă-n pungă… Pililong cu pilă lungă.”

Eram pe-acasă, tolanită în pat, în lumea mea de printesică… ascultam Vibe FM… și deodată aud chestia asta!

Inițial, am înțeles cu totul altceva (nu e ce-ți trece acum prin minte… wof, numai la prostii te gândești! ;))).

Adevărul e că nu prea înțelesesem decât ultima parte :)) :)) — deh, mai grea de cap ;))

Și ce faci atunci când ai o curiozitate? Ei bine… googălești! :))

Și am găsit asta… foarte tare, dacă mă întrebi pe mine.

Dar acum… cine e Pililong? Ce-o avea cu pila și cu punga? :)) :))

Pungile din ziua de azi au început să se pilească??? =)) =))

Cam ciudată lumea asta în care trăim, sincer.

În orice caz, dacă cineva l-a găsit pe Pililong sau are date despre el, să mă anunțe și pe mine…

Să-l întreb ce-a avut cu biata pungă! :)) :)) :))

Până la următoarele mele gânduri, vă pup dulce, fanii mei! :*

(cu pila bine ascunsă!) 🛠️💅🏼🛍️

De la Audrey Hepburn pana la mine nu s-a mai nascut nicio femeie

„Narcisistă?… Un pic. Și, în fond, de ce nu?!

Plină de sine?… Nu e genul meu, dar acum parcă mă cam regăsesc…”

„Femeie” e prea mult spus. Dar, ca să mă definesc mai bine, sunt extrem de schimbătoare. Sunt expansivă — acum plâng și-mi pare rău, iar în clipa următoare mă răzbun (că doar e dulce răzbunarea!).

În fond, noi toate fetele suntem așa… nedefinite.

Dacă cineva ar încerca să ne definească, ei bine, nici două vieți nu i-ar ajunge să ducă studiul la bun sfârșit.

Ciudate și posesive prin etichetă, eu mă deosebesc din duzina de fabricații.

În ultima vreme, am încercat să nu mai fiu eu.

Să mă transform după calapodul „fetei de societate”:

„Dacă ‘pisy’ nu are mașinuța seria-nu-știu-care, nici să nu aibă tupeul să se uite la mine!”

„Dacă nu e de nasul meu ($), nici nu vorbesc cu el!”

Serios? Gândire de plastic.

La ce folos toate astea? Am uitat să trăim. Suntem atât de superficiali, încât nu ne mai vedem nici pe noi înșine.

Și acum, întrebarea mea — poate puțin retorică:

„Are alt gust sexul într-un BMW?”

Tot schimb pe schimb se face.

Și, culmea, băieții știu exact despre ce vorbesc.

Prefer să sufăr de mine, să rămân așa cum mă știe lumea:

leneșă, ciufulită, morocănoasă, mofturoasă…

Voi spune că n-am timp să vorbesc când cineva mă va suna să-mi spună că minunile există.

Voi răspunde cu un mesaj în două silabe la SMS-urile de dor.

Dar voi fi singura fată care știe ce vrea —

și, mai ales, că nu am ajuns una din multele „duzine de București”.

Sătulă de plastic, de voi, de fals și de noroi.

Fac un apel și instig la dulcele stil clasic.

Și încă ceva:

De la Audrey Hepburn până la mine, au mai fost femei —

și încă mai sunt.

Pentru că, indiferent de toate,

eu încă sunt un om cu suflet mare, pueril și marinimos.

Romeo, Romeo, ... unde esti tu Romeo

Shakespeare nu este un scriitor care să-mi stârnească prea mult interes — recunosc sincer că nu am citit nicio operă de-a lui. Și totuși… pentru o noapte, am fost Julieta.

Trei cuvinte: CocoLoco, Party, Prieteni dragi… ok, au fost patru!

Ideea e că, anul acesta, de Sfântul Valentin (da, cel adoptat de la americani), am trăit o noapte care nu poate fi explicată în cuvinte.

Dar o să încerc. Sau mai bine zis… o să te fac pe tine, cititorule, să încerci să înțelegi: „De ce?”, „Cum?”, „În ce fel?”

Deja pare plictisitor? Stai să vezi ce urmează…

A fost o noapte frumoasă pentru că i-am avut aproape pe cei pe care îi iubesc și pe aceia care țin la mine. A fost prima noapte în care chiar am vrut să ies și, spre surprinderea mea, nu am avut niciun regret (așa cum, de obicei, se întâmplă).

Și, bonus: a fost și un concurs de coregrafie și dans între tineri talentați. De la începutul săptămânii aveam un chef nebun de dans — voiam să merg undeva cu mitza și mitzoiul meu și să mă dezlănțui. Cine ar fi crezut că dorința avea să devină realitate? Eu, una… nici în ruptul capului!

Show-ul a fost senzațional, oferit de niște puști de maximum 17 ani (da, mai mici ca mine). Atmosfera? De neuitat!

Tematica: să-ți găsești perechea fictivă.

Eu am fost Julieta. Până să-l găsesc pe Romeo… nu a durat prea mult — m-a găsit el pe mine. Așteptările? Să zicem că au fost relativ dezamăgitoare. Dar pentru că puștiul era AS la breakdance, lucrurile s-au compensat.

A fost frumos să fiu, chiar și pentru o noapte, Julieta.

Chiar dacă adevăratul Romeo încă se lasă așteptat…

Cine știe? Poate viitorul îmi rezervă multe surprize.

P.S. Romeo, te aștept la anul! Fii pregătit să urci pe ringul de dans… iar eu te voi privi de sus, de la balcon.

„Teatru, muzică, dans și un strop de iubire”

— Asta a fost rețeta unei nopți de neuitat.

Te urăsc!!!”… (și nici eu nu cred asta cu adevărat

De multe ori, sunt lucruri care ne rănesc… iar și iar… și, cu toate astea, nu ne despărțim de ele. Un viciu poate fi și fizic, cum ar fi dependența de cineva – numai de acel cineva. Poate fi și moral, ca o dependență de un obicei care te face să aparții unui grup, cum e fumatul. Și, sentimental… acel ceva care odinioară era totul.

A fost în viața mea de atâtea ori, încât nici nu mai știu numărul exact. M-a rănit tot de atâtea ori atunci când pleca. Mă revoltam, țipam, urlam, plângeam, zâmbeam fals, cu speranța că data viitoare o să fie mai bine. Și, cu toate astea, dacă acum ar mai vrea – fie și pentru o ultimă oară – să revină în viața mea, cu durere în suflet recunosc că nu cred că l-aș putea refuza.

Lucrurile care creează dependență acum, cândva au adus o mare bucurie în viața mea. Și, deși încă mă simt copil printre oameni rigizi, care nu mai au timp să se bucure de clipele ce le-au mai rămas, aș mai vrea încă o dată să țip, să plâng… și multe altele… doar pentru acel extaz de moment, acea împlinire de sine.

Când simți că nu mai poți, simți cel mai intens lipsa lucrului pe care îl iubești. Iubirile adevărate nu sunt făcute pentru mine, așa cum nici norocul nu pare să fie.

Atunci când îți spun că te urăsc, de fapt te iubesc. Când îți zic că nu te mai vreau în viața mea, atunci am cea mai mare nevoie de tine. Când mă bucur de toate lucrurile rele prin care treci, atunci ard de nerăbdare să-mi spui că ai nevoie de mine.

„Te urăsc!!!” … (și nici eu nu cred asta cu adevărat)”

Viață cu gust de praf și glorie

Trăim într-o lume nebună, nebună, nebună de tot… Ar fi cazul să recunoaștem că nu mai suntem poporul care am fost odinioară. Am ajuns să fim precum hienele între ele, bătându-se pentru un job mai bun, pentru un om luat ca pe un lucru, pentru orice. Nu putem sau nu vrem să vedem cum am ajuns.

Pentru a plagia puțin lucrurile — însă cu scopul de a-mi întări spusele — melodia lui Bitză, „10 Degete”, este plină de mesaje reale, deși pentru unii dureroase. „Pentru că ați ajuns târfe pe față”… un pic cam agresiv, dar incredibil de real. În viață, cine se scuză, se acuză. Nici nu mai poți să fredonezi două-trei versuri, că deja cei vizați se simt jigniți.

Viața e mai dulce după ce treci din neființă în ființă. Greutățile cotidiene te doboară, dacă nu ești tare. La o vârstă destul de fragedă (din punctul meu de vedere), m-am confruntat cu cea mai rea latură a vieții: prietenia falsă. Tocmai când credeam că, de aici înainte, o să mergem toți pe aceeași linie, vom trece împreună peste toate, că totul va fi mai bine dacă vom fi noi trei „mitze” pentru totdeauna… Nu a fost să fie. Așa a fost soarta. Pentru un nou venit, într-o vară, s-a ales praful de o prietenie de ani buni — și nu ne cunoșteam de azi, de ieri, ci de 12 ani.

Dacă pentru mine ieșirile în spatele blocului, jocul ăla prostesc „pătrățica” și prăjolirea unor lăcuste spurcate erau deliciul nostru de copii puerili, toate acestea au însemnat legământul și începutul unei frumoase prietenii. Nu a fost aceeași percepție și din partea lor.

Cu toate astea, încă supraviețuiesc — și chiar mai bine ca înainte. Doar cu ceea ce iubesc, cu ceea ce mă face să râd, cu cineva care, într-adevăr, se gândește că mai exist și eu.