De multe ori, sunt lucruri care ne rănesc… iar și iar… și, cu toate astea, nu ne despărțim de ele. Un viciu poate fi și fizic, cum ar fi dependența de cineva – numai de acel cineva. Poate fi și moral, ca o dependență de un obicei care te face să aparții unui grup, cum e fumatul. Și, sentimental… acel ceva care odinioară era totul.
A fost în viața mea de atâtea ori, încât nici nu mai știu numărul exact. M-a rănit tot de atâtea ori atunci când pleca. Mă revoltam, țipam, urlam, plângeam, zâmbeam fals, cu speranța că data viitoare o să fie mai bine. Și, cu toate astea, dacă acum ar mai vrea – fie și pentru o ultimă oară – să revină în viața mea, cu durere în suflet recunosc că nu cred că l-aș putea refuza.
Lucrurile care creează dependență acum, cândva au adus o mare bucurie în viața mea. Și, deși încă mă simt copil printre oameni rigizi, care nu mai au timp să se bucure de clipele ce le-au mai rămas, aș mai vrea încă o dată să țip, să plâng… și multe altele… doar pentru acel extaz de moment, acea împlinire de sine.
Când simți că nu mai poți, simți cel mai intens lipsa lucrului pe care îl iubești. Iubirile adevărate nu sunt făcute pentru mine, așa cum nici norocul nu pare să fie.
Atunci când îți spun că te urăsc, de fapt te iubesc. Când îți zic că nu te mai vreau în viața mea, atunci am cea mai mare nevoie de tine. Când mă bucur de toate lucrurile rele prin care treci, atunci ard de nerăbdare să-mi spui că ai nevoie de mine.
„Te urăsc!!!” … (și nici eu nu cred asta cu adevărat)”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu