In dulcele stil clasic

Imi astern gandurile pe hartie. Sentimentele le tin in suflet. Memoriile sunt acolo sus, in mintea mea. Viata intreaga este in mine. Eu sunt intr-o zona zgomotoasa, vibranta, frumoasa, gri si ploioasa uneori. Cu totii avem EMOtii, asa ca suntem o comunitate de emo tristi si inchisi. Razbat prin cuvinte, nu prin scris, ci prin viu grai. Incerc sa reinventez noi modele, noi stereotipuri dupa care trebuie sa ne luam in viata. Nu spun nimanui ce imi trece prin minte. Pentru aceia care ma descopera primesc necontenita mea iubire. Aceea iubire calda cu mici influente care ingheata si-ti acapareaza sufletul. Iubirea mea este mai rea decat drogurile. Lasa urme acolo unde a fost si este. Placuta la vorba, simt si auz, privesc cum ceea ce iubesc paleste timid sub soare. Si incerc si eu sa ma impca cu mine, sa ma iert pentru ceea ce eu inca mai sunt, pentru totata suferita curmata de la neatentie si increderea oarba. Trec usor in nefiinta nu inainte de a-mi lasa urma in nisipul vietii, pentru ca ceea ce zace in mine este pacat sa nu tachineze si alte suflete firave.
Renasc din pripria-mi cenusa ori de cate ori este nevoie. Pentru ca nu mai exista stabilitate infinita in nici un fel de mediu. Pentru ca tot ceea ce ne inconjoara este in continua miscare si daca esti la fel de clasic, ramai singur, solitar cu tine. E-ul meschin din mine nu mai ia amploare la ideeile mele de zi cu zi. Cu totii facem slalom printre cretini. Satuli de aceleasi rautate, instig in dulcele stil clasic.
Nici o data cartea nu a omorat pe nimeni. Scrisul este inca o forma mai buna de descarcare sufletesca. Modalitate mai buna decat plansul iar ceea ce crezi se scrie si nu se uita. Concentreazate pe ceea ce este esential si poti sa-l lasi si viitorului. Nu mai apela al rezolvari efemere, pune suflet in ceva constructiv. Ia atitudine la fiecare pas. Uita de prejudecati. Fa ceea ce este bine. Reinoieste trecutul. Da culoare caselor vechi care sunt pline de povesti ale bunilor, srtabunilor nostrii. Case a caror suflet striga dupa inca o clipa de viata. Multe lucruri vechi isi mai cauta un stapan. Mule lucruri noi sunt prea infumurate de noitatea lor. De ce sa uitam de aceeia cu care am crescut? De ce sa ne avantam in ceea ce nu cunoastem? De ce sa vrem sa uitam trecutul ??!!!! pentru ca ne gandim numai la ce a fost mai urat. Ce ar fi ca fiecare sa isi aduca aminte numai clipele frumoase, de fiecare data numai partea buna a lucrurilor. Pentru ca in orice situatie trebuie sa se vada partea plina a paharului.
Pe viitor o sa ma axez pe dulcele stil clasic pe care am intentia sa-l instig … care din pacate m-am aruncat in marea suferintelor si am uitat adevaratul scop pentru care cititorii mei fideli inca mai au rabdare si imi citesc randurile.